VDC este sa cresti fara parinti atunci cand ai cea mai mare nevoie de ei. Sa traiesti intr-un oras dc, sa ai prieteni mai mult superficiali si sa nu ai pe cine te baza: prieteni, neamuri, toti umbla dupa bani si atat. Sa nu ai alte posibilitati sa uiti de necazuri decat computerul si site-uri gen vdc.net. Sa ai un singur parinte, plecat si el in strainatate, si mai nou sa afli ca are probleme de sanatate. Singuratatea de sarbatori e o obisnuinta, nu ma mai afecteaza, insa sa afli ca singura fiinta datorita careia mai vrei sa traiesti are probleme, te distruge complet. Mi-au murit persoanele cele mai dragi, inclusiv unul din parinti, si durerea mea nu o stiu decat eu. Incerc sa par o persoana normala, glumeata, insa ma trezesc cateodata ca ma uit in gol si plang. Mentionez ca nu prea ma ajuta nici fizicul, nici taria sufleteasca, sunt o persoana slaba, ma afecteaza cel mai mic gest interpretabil. Singurul lucru pentru care m-am rugat lui Dumnezeu a fost sanatatea…dar acum spuneti-mi: cum sa mai imi pastrez speranta sau credinta cand mie mi se intampla tot ce e mai rau si ii vad pe cei din jur veseli si lipsiti de griji? E absurd… am ajuns sa imi para rau ca ma mai trezesc dimineata. Daca ma puteti ajuta cu un sfat, si nu critica, v-as multumi.