Salutare,
Sunt un tip in varsta de 17 ani cu o inima mult prea larga. De un an am inceput sa tot scot bani de pe internet si chiar ma bucur ca de-acum imi pot permite sa ofer un cadou cuiva ( a-nceput si vremea majoratelor ), pentru ca-nainte cu greu strangeam bani sa ii fac o bucurie cuiva cand eram invitat la vreo onomastica. Prietenii mei mereu vorbesc despre bani cum nu isi permit excursii, ca n-au credit, ca le e foame la liceu, ca nu s-au mai imbracat de un an, ca vor tigari s.a.m.d. Unii chiar plang ca au ajuns majori, ca au probleme in familie si ca inca n-au produs un ban. Intretinand prietenia cu ei de peste 12 ani, fiecare isi permite sa discute deschis cu mine si isi varsa amarul pe umarul meu. Eu stiind ca am un ban pus de-o parte, le mai dau ei nu imi cer, dar sunt destul de subtili. Sa va prezint cateva cazuri: numai eu cumpar tigari, iar ei mi le fumeaza, numai eu cumpar mancare, iar ei mi-o mananca, numai eu cumpar cadouri fara sa pun bani la comun, iar apoi devin irascibili ( naiba stie de ce ), eu ii imprumut cu bani ( pe termen nedeterminat ), nu i-am mai vazut, le-am facut cadou chiar si o excursie ( transport, cazare, masa si bani de buzunar ) in care n-au venit ca nu i-au lasat parintii . Uneori ma gandesc ca-n viata banul nu inseamna totul, ca trebuie sa ramana amintirile, vorbele bune, clipele alaturi de cei dragi, momentele de neuitat, dar … stiti … tabloul asta minunat se picteaza doar cu bani(i mei ). M-am saturat sa fiu mama ranitilor. M-am saturat sa aud barfe atunci cand mai refuz ( sau chiar nu pot ) sa ii mai ajut cu bani. La fel si pe internet, am strans prietenii doar fiind cu capul pe umeri si ca-am intins mana ori de cate ori a avut cineva nevoie. Dar in ultimul timp mult prea multi idioti vor sa fie ajutati cand au totul pe tava ( clipuri, poze si text ajung in curand ori sa ofer remote assistance ori sa automatizez printr-o aplicatie procesul de instalare a yahoo messengerului sau a cautarii raspunsurilor pe google ). De fiecare data apelez in minte gandul ca sunt neajutorati, ca au o situatie dificila in familie, ca au si ei nevoile lor, ca-s tineri si ca mai poftesc la fel si fel, dar singur nu mai pot. Si eu am fost la fel cum eu am putut sa invat sa fac ceea ce fac si sa scot bani, iar ei care la momentul ala nu se deosebeau cu NIMIC fata de mine, au ramas in spate si acum ma storc de bani ? Si ma storc pentru ca s-au invatat asa, pentru ca ii las, si-as vrea sa se mai simta si ei, ca doar n-am ajuns inca un Siddha sa ma hranesc cu energie si sa impartasesc ideea tot ce-i al meu e si-al vostru. Daca ma voi schimba radical or sa zica ca le-am intors spatele, daca continui sa le dau, apoi or sa vrea si mai mult, daca le atrag atentia aduc drept argument cei 12 ani petrecuti impreuna. Si ma intrebati: Oare ce prieteni ai tu … Popescule ? Cum de ii mai suporti ? , iar eu va spun ca am petrecut clipe frumoase impreuna si ca imi face placere sa-i am aproape. Vreau sa pun piciorul in prag la un moment dat si sa vad ce-or sa faca atunci. Nu-i chiar o VDC VDC e atunci cand n-ai locuinta, nici familie si prieteni, esti singur si ti-e foame. Va rog sa-mi oferiti niste sfaturi, cum ati proceda voi daca ati fii in locul meu.
Toate cele bune, Popescu.