VDC pe toate planurile

Am avut, am si pot fi sigura ca voi avea si in continuare o VDC. Pe toate planurile vietii.
Sa incep:

1. Scoala. Nici nu vreau sa ma gandesc. In generala am fost bataia de joc a colegilor, nimeni nu statea cu mine, toti veneau la mine doar daca aveau nevoie de ceva, si daca refuzam, incepeau sa inventeze tot felul de povesti despre mine, care se auzeau mai apoi in toata scoala. Toti faceau misto de mine, si nici astazi nu mi-am dat seama de ce. Nu m-am ales cu niciun prieten din generala. Acum, la liceu, e la fel. Am asteptat incontinuu, timp de 2 ani, in clasele a 7-a si a 8-a, cand situatia se agravase si devenise insuportabila, sa scap, cu speranta ca viata mea se va schimba cand voi ajunge in liceu. Am avut o mare dezamagire. Inca din primele zile mi-am dat seama ca va fi la fel. Pur si simplu nu pot sa ma integrez in niciun grup de oameni. Sunt complet lasata pe dinafara. Am incercat de nenumarate ori sa intru in vorba cu cineva, sa incep eu o discutie, sa ma fac placuta, dar nu a mers. « Partea buna » la liceu este ca nu isi mai bate nimeni joc de mine atat de evident cum o faceau colegii din generala, ci sunt complet invizibila, cu exceptia situatiilor cand cineva are nevoie de teme sau altceva, fiindca ma descurc bine la majoritatea materiilor. Asta e cu scoala. Nici nu imi vine sa mai merg cateodata, dar momentan nu ma mai preocupa asa mult, fiindca vine vacanta de vara. Dar mi-e si groaza cand ma gandesc ca dupa vacanta o sa vina iarasi toamna…

2. Prieteni. Impropriu spus prieteni, fiindca nu am avut niciodata parte de asa ceva, indiferent cat am cautat sau cat de sociabila am incercat sa fiu. Mai ales fiindca nu am gasit aproape nicio persoana care sa aiba ceva in comun cu mine, care sa asculte acelasi gen de muzica pe care il ascult eu. Si probabil si chestia asta ma face sa fiu si mai respinsa de majoritate. Si putinele persoane pe care le stiu ca asculta ce ascult si eu, adica punk, au grupurile lor, in care, asa cum se intampla de fiecare data, nu pot sa intru si eu. La capitolul asta nu vreau sa primesc vreun comentariu gen « Nu mai ascult asa ceva », fiindca nu o sa il iau in seama. Ascult de mai bine de 3 ani, si nu pot asculta altceva, fiindca nimic nu ma reprezinta mai bine. Deci la capitolul « prieteni » nu am cu cine. De aceea stau 95% din timpul liber in casa, desenand, citind, scriind diferite lucruri, documentandu-ma despre anumite domenii sau ascultand muzica. Alte preocupari chiar nu am. Ies cam o data pe luna cu ai mei, si atunci nu mergem decat la tara, fiindca ai mei nu au prieteni de familie sau personae carora sa le facem o vizita, cum am mai auzit pe la altii, si singurul loc unde mergem este la tara sau la alte rude.

3. Aspectul fizic. Eu una nu vad nimic anormal la aspectul meu fizic, doar ca port ochelari si probabil am o fata putin mai neobisnuita, cel putin asa cred eu. Dar nu as spune urata. Doar mai ciudata. Nu sunt nici supraponderala, nici subponderala. Am o greutate normala. Si o inaltime la fel de normala. Ceva mai ciudat la aspectul asta ar fi ca ma imbrac mai neobisnuit, dar nu prea exagerat, zic eu. Adica nu ma imbrac deloc ca si colegele mele, cu pantaloni si bluze mutale si alte chestii de genul. Pur si simplu ma enerveaza si nu imi place sa port asa ceva, nu ma reprezinta, ma simt aiurea imbracata asa. De la spate nici nu ai zice ca sunt fata, si nici nu as vrea. Fiindca urasc ca sunt fata, si de asta sunt privita si mai ciudat de catre ceilalti, mai exact de catre colegele mele. Ele sunt toate la fel si eu sunt singura care nu apartine « peisajului » din clasa mea. Pur si simplu sunt elementul ala care nu se potriveste. Si nu m-as schimba pentru nimic doar ca sa fiu ca ele, fiindca urasc felul lor de a fi. Cu toate astea, am mai vazut persoane ca mine, dar ele sunt acceptate de catre ceilalti. Aici chiar nu inteleg ce am eu de nu pot fi placuta nici macar de cei care au ceva in comun cu mine. Deci VDC si pe planul asta.

4. Prieten(in sensul de « iubit »). Nici nu se pune problema. Niciodata nu am avut un prieten. Am ajuns sa mint ca am avut cativa prieteni « mai demult », ca sa nu par complet de pe alta planeta in fata colegelor mele, dar oricum par, asa ca nu a avut nicio relevanta. In realitate nu am fost cu nimeni niciodata, din aceleasi motive, probabil. Mai ales al modului in care arat la exterior, si aici ma refetr la imbracaminte. Aici cred ca inteleg un pic, fiindca nu cred ca se simte nimeni atras de felul in care ma imbrac sau de felul in care ma comport.

5. Personalitate, comportament. Am multe conceptii, care, din cate am vazut, sunt complet diferite de ale celorlalti. Si de aceea nici nu mai zic ce gandesc in legatura cu ceva, fiindca toti se uita la mine ca si cum as fi spuns cine stie ce. Sunt foarte open-minded. Poate prea. De exemplu, cand colegele mele au spus ca li se pare oribil si scarbos ca o persoana sa fie bisexuala, dar ca nu este atat de rau in cazul fetelor, eu am spus ca nu este rau in niciun caz, ca eu consider ca e ceva normal, si ca poti fi atras de oricine, indiferent de sex. Si se uitau toate socate la mine, ca si cum as fi zic ceva extraordinar. Si mai multe chestii ca asta, nu are rost sa mai enumar. De aceea nu imi mai exprim parerea, mai ales de fata cu astfel de persoane care nu pot accepta nimic nou, nimeni neobisnuit, ci doar ce intra la cateogria « normal » pentru ele. Ma abtin, mai bine, cu toate ca as avea multe de spus. Sunt multe lucruri in care cred, pe care le sustin, dar nu am cum sa ma manifest in sensul asta, fiindca, la fel cum am mai spus, nu am cu cine. Nu are cine sa asculte ce am de spus.
Ca si comportament, pot spune ca nu ma comport deloc ca si colegele mele, sau ca fetele de varsta mea. Nu sunt innebunita dupa haine, dupa machiaj si nu caut « un sot cu bani, care sa imi satisfaca toate nevoile », cum aud ca spune majoritatea. Ma enerveaza la culme toate lucrurile astea feminine, nu le vad rostul, toate exagereaza si isi cumpara tone de lucruri inutile, de care se satura in cateva zile. De exemplu pantofi. Stiu pe cineva care si-a cumparat vreo 3-4 perechi in 2 saptamani. Si aratau aproape la fel. Mai inutil nici ca se poate. Si apoi se plang ca nu le mai dau parintii bani. Eu am o pereche de Converse de doi ani, pe care ii port mereu, si de care nu ma satur. Si sunt inca in stare buna si am sa ii mai port, pana la epuizare. Deci sunt paralela cu interesele si preocuparile fetelor de varsta mea.

6. Ultimul domeniu- parintii. Daca ati citit tot(cu toate ca nu cred ca multi vor citi atat de mult), probabil va intrebati de ce nu discut toate astea cu parintii mei. Am sa va zic de ce. Fiindca pur si simplu nu ma asculta, trateaza tot ce spun de parca nu as spune nimic, nu prea ii intereseaza. Pe tata nici atat. Abia schimb cateva vorbe cu el intr-o saptamana. Ii pasa de mine, dar doar din punct de vedere material, adica imi cumpara ceva cand am nevoie, ma ia de la scoala cu masina de fiecare data cand poate, deci nu pot sa zic ca nu il inereseaza. Dar atat. Nu ma asculta niciodata si niciodata nu am discutat cu el despre ceva serios. Si oricum este la serviciu aproape toata ziua. Cu mama mai vorbesc uneori, dar niciodata nu intelege ce spun si ia totul in ras, pur si simplu nu vrea sa accepte ca ma simt rau, ca nu am o viata fericita decat pe plan material(locuinta, bunuri materiale, chestii de genul) si ca o duc ca naiba in celelalte domenii. Ea vrea sa creada ca sunt fericita, si se enerveaza mereu cand ma vede trista, iar cand incerc sa ii spun de ce, imi spune sa termin, ca nu e nimic serios. Deci chiar nu am cu cine.

Stiu ca am scris foarte mult aici, dar chiar voiam sa ma descarc undeva, cred ca am ajuns la limita. Nu mai suport sa nu fac nimic, sa fiu nimeni, sa nu am cu cine schimba o vorba, sa fiu respinsa mereu, de oricine, din nu-stiu-ce cauze, sa nu ies din casa, fiindca nu am cu cine, si asa mai departe.

Va multumesc celor care ati citit tot si eventaul astept ceva comentarii.