Toata viata am suferit. De mica, parintii ma tot certau, din lucruri din ce in ce mai marunte.cand eram mica, nu ma lasau sa ies afara sa ma joc cu ceilalti copii. din cauza asta nici nu prea am avut prieteni.
Cand am crescut, am incercat sa ma uit si dupa baieti. toata lumea imi spune ca arat bine, ca-s frumoasa & co, dar toti parca ma evitau. cand intalneam pe cineva si eram bucuroasa, primul impuls era sa merg sa le povestesc parintilor, caci se zice ca-s cei care te inteleg cel mai bn. le ziceam ca am cunoscut pe cineva, si in maxim 2-3 zile de la momentul cand l-am cunoscut incepeau intrebarile: nume de familie, ce frati-surori are, ce lucreaza parintii si multe altele. degeaba am incercat sa le explic ca toate aceste informatii in primele zile, caci se credea ca-s pe interes.
cand rezolvam problema parintilor (ori le spuneam la o perioada de timp, in care am reusit sa aflu cate ceva, ori nu le spuneam mai deloc), incepeau problemele cu tipii: ori cica erau sufocati de mine, ori se indragosteau ei excesiv de mine, si ma sufocau peste limita. toate relatiile esuau la scurt timp.
acum sunt singura cuc. acum o luna am iesit din cea mai lunga relatie a mea, de 6 luni, ce a fost la distanta. sunt a 12a, sunt virgina, nu ma pot concentra deloc sa invat pt bac si admitere, si nici macar nu stiu daca se mai dau examenele. ce sa fac??